Strategia Naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, denumită în continuare Strategie, se desfăşoară pe perioada 2008-2013, datorită necesităţii cuprinderii întregii problematici a drepturilor copilului în toate sectoarele care vizează copilul în societatea românească, fapt care nu s-a mai realizat până în prezent la o asemenea dimensiune. Pentru implementarea Strategiei s-au avut în vedere trei etape, care se vor concretiza în tot atâtea planuri operaţionale pentru următoarele perioade de timp: 2008-2009, 2010-2011 şi 2012-2013. Planurile operaţionale 2009-2011 şi 2012-2013 vor fi elaborate după evaluarea celui precedent şi vor fi aprobate prin hotărâre de guvern. Prin derularea sa în perioada 2008-2013, se realizează armonizarea acţiunilor prevăzute în Strategie şi în planurile operaţionale aferente cu Planul Naţional de Dezvoltare, care reprezintă un instrument de prioritizare a investiţiilor publice pentru dezvoltare şi prin care se realizează o programare a dezvoltării economice şi sociale a statului român, similar statelor membre ale Uniunii Europene pentru Obiectivul 1 de intervenţie a Fondurilor Structurale. Totodată, se asigură armonizarea cu alte strategii şi planuri de acţiune care sunt prevăzute pentru aceeaşi perioadă, sunt complementare acestora şi sunt prevăzute în Capitolul VIII „Domeniile principale de interes şi direcţiile de acţiune”.
Cap. I: Obiectivul general al Strategiei
Mobilizarea resurselor necesare, responsabilizarea factorilor relevanţi şi asigurarea unui parteneriat eficient în vederea protecţiei şi respectării drepturilor copilului, precum şi a îmbunătăţirii condiţiei copilului şi valorizării sale în societatea românească. Strategia are în vedere cei aproximativ 4,4 milioane copii ai României şi se referă la implementarea drepturilor acestora, aşa cum sunt ele definite în Convenţia ONU şi în alte documente internaţionale ratificate de România, în toate domeniile de interes pentru copii: social, familial, educaţional, de sănătate etc. Totodată sunt vizaţi şi copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate, precum şi copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României, copiii refugiaţi şi copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă.
În definirea şi implementarea prezentei Strategii, Guvernul României reafirmă cu tărie interesul special şi prioritatea acordată copiilor prin continuarea reformei pe un palier superior, trecând de la accentul pe protecţia copilului aflat în dificultate la protecţia drepturilor tuturor copiilor. În lumina acestei preocupări constante, Guvernul garantează dezvoltarea deplină şi armonioasă a fiecărui copil în spiritul valorilor culturale şi spirituale ale poporului român. Strategia subliniază rolul primordial al părinţilor şi al familiei în creşterea, îngrijirea şi educarea copilului şi faptul că eforturile societăţii trebuie îndreptate în direcţia întăririi şi susţinerii familiei în asumarea responsabilităţilor faţă de copil.
Totodată, se recunoaşte faptul că responsabilizarea familiei în spiritul noului pachet legislativ în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului nu se poate realiza fără o abordare sistemică a problemelor cu care se confruntă copiii şi familiile acestora. Astfel, resursele pentru depăşirea unor situaţii dificile trebuie căutate pe rând în familia extinsă, reţeaua socială a familiei, de exemplu: prieteni, vecini, persoane apropiate, profesioniştii care intervin la un moment dat în viaţa copilului, de exemplu: medic de familie, educator, preot, comunitatea, prin intervenţia structurilor consultative, autorităţilor locale şi serviciilor sociale primare, de prevenire şi, în ultimă instanţă, în intervenţia specializată.
Prin implementarea Strategiei se va asigura creşterea calităţii vieţii copilului în România, urmărindu-se ca toate serviciile pentru copil, din oricare din domeniile de interes pentru acesta, să respecte standarde minime naţionale prevăzute prin reglementări legale, care să fie verificate în mod periodic într-un sistem competent, coerent şi unitar.
Prezenta Strategie propune soluţii concrete pentru problemele existente pornind de la identificarea resurselor necesare - materiale, umane, financiare - şi ajungând la monitorizarea utilizării acestora. Pe de altă parte, se subliniază importanţa tuturor instituţiilor care, prin activitatea lor, au legătură cu copiii, şi care trebuie să conştientizeze faptul că sunt deopotrivă responsabile pentru protejarea intereselor şi a drepturilor copiilor. Responsabilitatea implementării drepturilor copilului nu se poate limita la o singură instituţie, ci fiecare din acestea trebuie să considere copilul o prioritate în orice demers pe care-l efectuează. Strategia asigură un cadru coerent pentru intervenţia instituţiilor responsabile şi promovează colaborarea între aceste instituţii, organizaţii neguvernamentale, profesionişti şi beneficiari, realizarea unor parteneriate reale, viabile şi eficiente.