Probleme juridice privind abuzurile savarsite asupra minorilor pe Internet
de Dr. Horatiu Dumitru
Articol publicat in Pandectele Romane nr.2/2006, 4/2006, 6/2006 si 1/2007
1. Introducere
2. Modalitati ale abuzurilor savarsite asupra minorilor in Internet. Aspecte criminologice.
3. Controversa din jurul materialelor de „erotica infantila”
4. Pozitia dificila a furnizorilor de servicii Internet
5. Masuri active de impunere a legii
6. Practica Judiciara relevanta
7. Strategii normative
Introducere
Extinderea Internetului si gradul tot mai ridicat de acces la resursele din spatiul virtual continua sa mentina in atentie o tematica juridica deosebit de complexa, asupra careia specialistii dreptului nu inceteaza sa poarte dezbateri, sa evalueze consecinte si sa propuna diverse abordari si solutii de reglementare. Una din temele cu un impact profund nu numai in plan strict legal, dar si in perimetrul social si familial, o reprezinta protectia minorilor, privita nu doar ca reactie sociala la diferitele forme de abuz la care acestia pot fi supusi in Internet, dar si ca ansamblu de masuri juridice si extrajuridice, avand caracter preventiv.
Cercetarile sociologice din ultimii ani evidentiaza impulsul minorilor de a cerceta spatiul electronic de la varste tot mai mici, in conditiile in care raspandirea si accesbilitatea serviciilor Internet ating cote maxime, iar posibilitatea de a utiliza un computer acasa, la scoala sau la cafeneaua din coltul strazii a devenit la fel de naturala precum vizionarea programelor de televiziune. Efectele benefice ale acestei interactiuni dintre copiii aflati in diferite faze de dezvoltare a personalitatii lor si mediile virtuale sunt incontestabile. La fel de prezente sunt insa si pericolele asociate utilizarii Internetului de catre minori.
http://www.legi-internet.ro/articole-drept-it/probleme-juridice-privind-abuzurile-savarsite-asupra-minorilor-in-internet.html