Dreptul la o copilarie fericita!

Legea privind ameliorarea protecţiei oferite de instanţa civilă victimelor violenţei şi persecuţiilor, adoptată în anul 2001, reglementează posibilitatea victimelor violenţei domestice să solicite instanţei civile ordine de protecţie precum şi ordine care vizează atribuirea folosinţei exclusive a  locuinţei comune.
Potrivit acestei legi, victimele violenţei domestice au dreptul de a cere instanţei îndepărtarea agresorului şi folosinţa exclusivă a domiciliului comun. Astfel de măsuri pot fi cerute de orice persoană care a suferit acte de violenţă din partea soţului, concubinului sau a oricărei alte persoane cu care a stabilit relaţii asemănătoare acelora de familie.

Printr-un astfel de ordin i se poate interzice agresorului:
a) să revină la domiciliul comun;
b) să locuiască într-o zonă învecinată cu domiciliul victimei;
c) să frecventeze anumite locuri, frecventate în mod obişnuit de victimă;
d) să intre în contact cu victima, indiferent de mijloacele folosite;
e) să provoace întâlniri cu victima.

Măsurile pot fi dispuse de către instanţa civilă pe o perioadă de timp lăsată la aprecierea acesteia, perioadă care poate fi prelungită, dacă se impune acest lucru. Nerespectarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune, iar cel care le încalcă este pasibil de o pedeapsă de un an de închisoare.
Pe lângă aceste măsuri, legea mai prevede şi posibilitatea victimei de a solicita folosinţa exclusivă a domiciliului comun. Însă, dispunerea unei astfel de măsuri de către instanţă depinde de raporturile juridice stabilite între agresor şi victimă.
În cazul în care este vorba despre persoane căsătorite sau care se află într-o relaţie de  parteneriat formal, de regulă, măsura va fi dispusă în favoarea soţului victimă a violenţei domestice. Acesta va obţine folosinţa exclusivă a domiciliului comun, cu obligaţia de a plăti o anumită sumă de bani partenerului.
În ceea ce priveşte însă persoanele necăsătorite sau care nu se află într-un parteneriat formal, victima violenţei domestice poate primi folosinţa exclusivă a domiciliului comun, dar, în acest caz, termenul pentru care se poate dispune măsura este limitat. Astfel, dacă ambele părţi sunt titulare ale dreptului real asupra imobilului, atribuirea folosinţei locuinţei nu poate fi dispusă decât pe o perioadă limitată, perioadă care este lăsată la aprecierea instanţei, care va decide în funcţie de fiecare caz în parte. Dacă partea vătămată nu deţine nici un titlu asupra imobilului, atunci măsura nu poate fi dispusă pe o perioadă mai mare de 6 luni. Acesta poate fi însă prelungit pentru o durată egală cu durata iniţială, dacă motivele o impun.
Cu privire la încadrarea penală a actelor de violenţă domestică, acestea nu constituie infracţiuni specifice. Ele se încadrează însă, potrivit dreptului comun, în infracţiuni de loviri, vătămări, agresiuni sexuale, etc. Legătura dintre agresor şi victimă poate constitui însă circumstanţă agravantă.
În cazurile de violenţă domestică, urmărirea penală se pune în mişcare atât la plângerea prealabilă a victimei, cât şi din oficiu. Infracţiunile de o gravitate redusă (lovirile şi vătămările mai puţin grave), urmărirea penală va începe numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate, atâta timp cât aceste infracţiuni nu aduc atingere interesului general. Cum împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, ceea ce ducea la încetarea procesului penal, procurorii au primit directive ca atunci când este vorba de violenţă domestică, chiar şi în cazurile unor leziuni uşoare, să se constate că s-a adus atingere interesului public.
Legea privind funcţionarea poliţiei aduce o serie de reglementări care să permită intervenţia promptă şi eficientă a poliţiei în cazurile de violenţa domestică. Aceasta are posibilitatea ca în cazurile grave de violenţă domestică:
a) să interzică agresorului accesul în domiciliul comun pentru o anumită perioadă de timp;
b) să-l ia pe agresor în custodie;
c) să aplice măsuri suplimentare pentru ocrotirea victimei.
Forţele de ordine îi pot interzice agresorului accesul în domiciliul comun, dacă alte acte de violenţă domestică sunt pe cale să se producă, victima aflându-se în pericol.  Agresorul are obligaţia de a părăsi domiciliul pe o perioadă de câteva zile sau chiar luni, moment în care va preda cheile locuinţei spre păstrare poliţiei.
Dacă se consideră necesar, poliţia îl poate lua în custodie pe agresor, pentru a preîntâmpina un eventual pericol. Spre exemplu, în cazurile în care agresorul se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Agresorul va fi reţinut până când se va considera că pericolul a trecut.
Tot forţele de ordine îi pot interzice agresorului contactul cu victima si copiii. Acesta se referă atât la contactul fizic cât şi la contactul prin alte mijloace: telefon, corespondenţă, e-mail.
Poliţia are obligaţia de a lua o serie de măsuri pentru ocrotirea victimei. Acestea se referă la rolul poliţiei de a evita alte acte de violenţă, de a aduce cât mai multe probe atunci când constată existenţa unei infracţiuni de violenţă domestică. Totodată, organele de poliţie au rolul de a informa victima cu privire la posibilităţile juridice pe care le are şi de a o îndruma către organizaţii specializate care oferă consiliere şi ajutor.