Dreptul la o copilarie fericita!

Potrivit sondajelor realizate în Franţa în anul 2000, una din 10 femei este victima actelor de violenţă fizică, psihică, verbală sau sexuală din partea partenerului, iar 3 femei sunt ucise la fiecare două săptămâni de către actualul sau fostul partener. De asemenea, 20% din urgenţele medicale reprezintă cazuri de violenţă domestică. Dintre aceste victime, doar 6% raportează incidentul.
Legislaţia franceză nu defineşte în mod expres violenţa domestică. Aceasta constituie doar o altă categorie de violenţă. Însă legătura dintre agresor şi victimă poate constitui, după caz, atât circumstanţă agravantă cât şi  element constitutiv al unor categorii de infracţiuni.
În acest sens, actele de violenţă uşoare, care determină neprezentarea la locul de muncă al victimei pe o perioadă de până la 8 zile, nu constituie infracţiuni, decât în anumite condiţii. Legătura dintre agresor şi victimă, în cazul în care se produc astfel de acte, duce la calificarea acestora drept infracţiuni.
În privinţa celorlalte acte de violenţă, care determină neprezentarea victimei la locul de muncă pe o perioadă ce depăşeşte 8 zile, acestea constituie infracţiuni, indiferent de legătura dintre agresor şi victimă. Totuşi, această legătură este calificată drept circumstanţă agravantă, ceea ce duce la aplicarea unei pedepse mai aspre.
Urmărirea penală a actelor de violenţă domestică poate fi pusă în mişcare independent de existenta unei plângeri prealabile din partea victimei. Orice persoană care are cunoştinţă de săvârşirea vreunei infracţiuni de violenţă domestică poate sesiza organele de urmărire penală, chiar şi prin telefon sau făcând un denunţ anonim. De asemenea, organele de urmărire penală pot fi sesizate şi de autorităţi sau se pot sesiza din oficiu.
Retragerea plângerii prealabile nu are nici un efect, procurorul putând decide continuarea urmăririi penale, independent de voinţa victimei.
Prezenţa în instanţă a victimei nu este necesară, fiind considerate probe suficiente declaraţiile scrise, certificatele medicale, fotografiile, ca şi orice alte informaţii privind comportamentul actual sau anterior al agresorului.
În cazul în care se confruntă cu acte de violenţă domestică, procurorul trebuie să ţină seama de trei aspecte:
a) să obţină o sentinţă, într-un timp cât mai scurt, dacă este vorba despre acte grave de violenţă sau agresorul este recidivist;
b) să asigure protecţia victimei, în special în cazul în care agresorul este pus in libertate înainte de terminarea procesului;
c) să ţină seama de situaţia minorilor.
Agresorul poate fi evacuat din locuinţa comună numai pe baza unui ordin de restricţie emis de instanţă, dacă s-a pornit procesul penal împotriva lui.
Există însă cazuri când procurorul îl poate obliga pe agresor sa părăsească domiciliul comun: procurorul poate condiţiona retragerea acuzaţiilor de părăsirea locuinţei comune de către agresor. În aceste cazuri nu mai este nevoie de un ordin de restricţie emis de instanţă.
Totodată, procurorul poate retrage acuzaţiile, caz în care îi va pune în vedere agresorului că, dacă mai săvârşeşte alte acte de violenţă domestică în termen de un an, va fi acuzat atât pentru noua infracţiune comisă cât şi pentru cea anterioară.
În privinţa minorilor, victime directe sau indirecte ale actelor de violenţă domestică, procurorul poate emite un ordin temporar de plasament al acestora. Acest ordin este valabil numai pentru 8 zile, iar la sfârşitul acestora, procurorul se va adresa instanţei care va decide revocarea măsurii sau prelungirea ei.
Legea privind procedura divorţului, adoptată în 2004, oferă victimelor violenţei domestice, care doresc să introducă o cerere de desfacere a căsătoriei, posibilitatea de a sesiza instanţa civilă în vederea obţinerii unui ordin care să-i atribuie folosinţa exclusivă a domiciliului comun.
Pe lângă aceste prevederi, victimele violenţei domestice au dreptul la anumite beneficii: alocaţie de sprijin, alocaţie de părinte singur, dacă au în îngrijire copii minori, au dreptul de a primi un adăpost în regim de urgenţă şi ocupa un loc prioritar pentru acordarea unei locuinţe sociale.