Dreptul la o copilarie fericita!

Legea privind protecţia împotriva violenţei în cadrul familiei, adoptată în anul 1996, permite instanţei civile să pronunţe măsuri de protecţie a victimei. Printr-un astfel de ordin de protecţie i se poate impune agresorului:
a) să părăsească domiciliul comun şi să nu mai revină în acesta pe o anumită perioadă de timp;
b) să nu frecventeze anumite locuri, cum ar fi: locul de muncă al victimei sau şcoala unde învaţă copiii;
c) să nu intre în contact cu victima, indiferent de mijlocul folosit.

Ordinul de protecţie poate fi emis în cazul în care victima a  suferit acte de violenţă fizică sau psihică, sau dacă a fost ameninţată cu astfel de acte, în aşa fel încât continuarea coabitării nu mai este posibilă. Actele de violenţă pot fi comise de soţ, concubin, sau altă persoană cu care victima a stabilit relaţii asemănătoare acelora de familie.
Ordinul de protecţie este emis la cererea părţii vătămate, iar măsura privind acordarea dreptului de a locui în domiciliul comun poate fi dispusă în favoarea victimei, chiar dacă această locuinţă este proprietatea agresorului.
Pentru emiterea ordinului se va proceda la audierea agresorului, însă dacă victima a mai fost agresată şi există riscul de a mai fi supusă altor acte de violenţă, măsura de protecţie poate fi luată fără ca agresorul să mai fie audiat.
Ordinul se pune în executare imediat, iar dacă agresorului i s-a interzis să revină în locuinţa comună, acesta este obligat să predea cheile domiciliului.
Măsura poate fi dispusă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni, iar în cazul în care victima depune o cerere pentru desfacerea căsătoriei, termenul poate fi prelungit până la încheierea procesului.
Legea din anul 1996 asigură victimelor violenţei domestice, pe lângă posibilitatea de a se adresa instanţei pentru emiterea unui ordin de restricţie, o protecţie imediată şi efectivă împotriva agresorului. În acest sens, poliţia are dreptul de a pătrunde în locuinţa comună, dacă există riscul de a fi pusă în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea victimei.
Poliţia îşi poate exercita acest drept independent de existenţa unei plângeri penale sau a unei cereri de chemare în judecată depusă de victimă.
Totodată, poliţia are dreptul de a-l evacua pe agresor din locuinţa comună şi de a-i interzice accesul în aceasta pentru mai multe zile. Mai mult, poliţia îi poate interzice agresorului şi prezenţa în imediata vecinătate a imobilului. Pentru a realiza acest lucru, poliţia va confisca cheile imobilului pe care le deţine agresorul. În cazul în care acesta nu respectă interdicţia impusă de forţele de ordine, va fi arestat.
Interdicţia se va dispune pe un termen nu mai mare de 10 zile, termen care poate fi prelungit cu încă 10 zile, dacă victima solicită instanţei civile un ordin de restricţie.
Actele de violenţă domestică, potrivit legislaţiei austriece, nu constituie infracţiuni specifice. Ele sunt însă sancţionate potrivit dreptului comun ca: loviri, vătămare corporală etc., iar relaţia dintre agresor şi victimă poate constitui doar circumstanţă agravantă, ceea ce duce la mărirea corespunzătoare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea respectivă.
Urmărirea penală se pune în mişcare atât la cererea părţii vătămate, cât şi din oficiu, organele de poliţie având obligaţia de a sesiza parchetul în cazul în care constată existenţa unei infracţiuni.