Fratele Papei Benedict al 16-lea a anuntat ca este dispus sa depuna marturie in scandalul sexual care a zguduit Biserica Catolica din Germania. El a precizat totusi ca nu stie nimic despre abuzurile la care au fost supusi unii copii. Reverendul Georg Ratzinger arata ca a existat "disciplina si rigoare", dar nu teroare in timpul celor 30 de ani cat a fost sef al corului Regensburger Domspatzen, informeaza Associated Press.
Dupa ce dioceza Regensburg a dezvaluit saptamana trecuta ca un fost cantaret a facut acuzatii de abuz sexual la inceputul anilor 1960, Der Spiegel a scris ca terapeutii din zona ar trata mai multe victime din cor. Ratzinger a condus dioceza intre 1964 si 1994. Dioceza a precizat ca angajeaza un avocat pentru a ajuta la clarificarea "sistematica" a acuzatiilor.
Un barbat care a trait in internatul corului pana in 1967 sustine ca "un sistem sofisticat de pedepse sadice legate de dorinta sexuala" fusese instituit acolo. Barbatul spune ca este imposibil ca fratele Papei sa nu stie nimic. Ratzinberger va depune marturie daca i se va cere acest lucru, dar nu va putea oferi detalii despre fapte care ar putea sa fie pedepsite pentru ca nu are niciun fel de informatie.
Acest nou caz intervine în momentul în care Conferinţa Episcopală Germană, "începând cu sfarşitul lunii februarie 2010, îl acuză pe Episcopul de Trier, Stephan Ackermann, scos la lumină de acest scandal care a zguduit Biserica Catolică Germană timp de şase săptămâni, şi care a dus deja la demisia mai multor clerici.
În scrisoarea sa către părinţi, episcopia din Regensburg a declarat că "a luat cunoştinţă de un caz de abuz sexual (...) în anii '50. "Directorul internatului, din acea perioadă, după cunoştinţele noastre, a fost condamnat. El a şi murit dealtfel", prevede textul, care asigură de interogarea tuturor posibilelor victime. Purtătorul de cuvânt al diocezei, Clemens Neck, a declarat însă la rândul său pentru AFP, citat de La Croix, că dispune de “informaţii despre presupuse abuzuri în întervalul 1958 şi 1973. "Vrem să investigăm totul în mod transparent,", a asigurat el. Fratele Papei Benedict al XVI-lea, Georg Ratzinger, în vârstă de 86 de ani, a condus, în perioada 1964 - 1993, acest cor de renume internaţional. Preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, "Robert Zollitsch, urmeaza să fie prezent în 12 martie 2010, la Vatican, pentru o întâlnire cu Papa, dedicată abuzurilor sexuale din biserica sa.
Biserica Romano-Catolică din Germania a lansat o linie fierbinte pentru victimele scandalurilor implicate în cazuri de abuz sexual. Această linie va fi operată din oraşul Trier. Episcopul din această zonă a fost însărcinat cu rezolvarea acuzaţiilor aduse clericilor. Sute de oameni au declarat că au suferit abuzuri pe vremea când erau copii, între anii 1950 şi 1980. Reporterul BBC din Berlin, Oana Lungescu declară că se fac presiuni enorme asupra Bisericii pentru a sparge ceea ce criticii numesc „zidul tăcerii”. Luni arhiepiscopul din Trier, Stephan Ackermann, a anunţat că 20 de preoţi din eparhia sa au fost acuzaţi de abuz de minori.