Dreptul la o copilarie fericita!

In scopul de a investiga in mod adecvat o acuzatie/supozitie (afirmatie nesigura) de abuz, profesionistii trebuie atit sa inteleaga motivele victimei, ale abuzatorului si ale mamei victimei (in cazul unui incest) de a minti sau de a spune adevarul, precum si tehnicile de examinare ale istorisirii copilului. Aproape niciodata copiii nu fabrica povesti  despre a fi abuzat sexual. In fapt victimele sunt deseori revictimizate in multe feluri pentru faptul de a fi marturisit sincer ca au fost abuzati sexual. De regula abuzatorii isi neaga comportamentul abuziv.La rindul lor, mamele au propriile motive sa nu recunoasca/admita abuzul sexual.In acest cadru de lucru mai general, evaluatorul ar trebui sa exploreze intr-un mod sistematic acuzatia/supozitia cu scopul de a se asigura ca povestea este adevarata. Mai intii, in examinarea povestirii, evaluatorul cauta descrierea detaliata a evenimentelor din preajma abuzului sexual, informatii explicite despre comportamentul sexual- exprimate din punctul de vedere al copilului si un raspuns emotional consistent(consonant)  cu declaratia lor. In al doilea rind, evaluatorul confrunta informatiile si cu alte date: (1) declaratii pe care copilul le-a facut altor persoane despre abuzul sexual; (2) continutul sexual al jocului, desenelor si povestirilor realizate de copil; (3) comportamentul sexual din partea copilului; (4) cunostinte de ordin sexual peste nivelul care ar fi de asteptat la virsta copilului; si (5) comportament simptomatic care indica stres.

INTRODUCERE

Deseori in cazurile de maltratare sexuala asupra copilului lucratorii din protectia copilului si expertii in sanatate sunt intrebati daca acuzatia copilului referitoare la un posibil abuz sexual  asupra sa  poate fi crezuta sau luata in consideratie. Daca povestea copilului este crezuta, implicatiile interventiei privesc atit copilul cit si familia. Pe de alta parte, daca copilul nu este crezut iar abuzul este real, efectul asupra copilului va fi aproape sigur devastator. Este clar ca profesionistii din domeniul sanatatii mintale au nevoie de indrumare in evaluarea acuzatiei copilului privind  maltratarea sa.

Acest articol se adreseaza celor 2 fatete ale investigatiei: motivele pe care diferitii actori le au in situatii de abuz sexual pentru a spune adevarul sau a minti si  o procedura pentru evaluarea unei acuzatii de abuz.Este necesar ca profesionistul sa inteleaga nu doar pasii ce trebuie urmati in evaluare, dar si contextul familial sau interpersonal al abuzului sexual.

Acest articol se refera in principal la cazuri de abuz in care vitimele sunt de sex feminin iar abuzatorii sunt de sex masculin (aceasta configuratie reprezinta 75, 90% din cazurile raportate) si se afla in situatii de incest. In plus articolul priveste problema abuzului sexual la copii de virsta relativ mica (young children).

In acest articol «incestul» este termenul utilizat pentru cazuri in care exista o relatie de singe intre victima si abuzator. «Atacul sexual» este termenul utilizat pentru cazurile in care victima si abuzatorul nu sunt rude de singe. In cazul atacului, abuzatorul ar putea fi un strain, un prieten de familie sau iubitul mamei.

CINE ARE CEL MAI MULT DE PIERDUT ?
Victima
Este necesar ca evaluatorul sa abordeze o acuzatie de abuz sexual cu intelegerea clara a urmatoarei probleme: cine are un interes major in a minti si cine in a spune adevarul. Victima se plaseaza pe sine intr-o situatie periculoasa ca urmare a marturisirii adevarului. Ar putea fi respinsa de abuzator si ostracizata de propria familie. S-ar putea sa primeasca “pedeapsa” de a fi data in plasament la o alta familie sau intr-o institutie. S-ar putea ca familia sa i se dea deoparte si victima sa se perceapa responsabila  pentru aceasta demisie. Va trebui sa spuna detaliile intime ale povestirii sale catre multe persoane. Atit rusinea cit si vinovatia pentru faptul de a fi fost implicata in abuzul sexual, precum si sentimentul de a fi responsabila pentru oricare din consecintele negative asupra familiei ar putea-o inhiba de la a povesti. Daca acest caz ajunge la tribunal s-ar putea sa trebuiasca sa descrie detaliile intime ale abuzului in prézenta abuzatorului, si ar putea fi subiectul unei severe examinari din partea avocatului abuzatorului.
In mod frecvent abuzatorul va ameninta  copilul/victima cu unele dintre aceste consecinte si o va indemna sa nu vorbeasca. In asemenea situatie copilul se simte neajutorat in fata puterii adultului. Din cauza anticiparii consecintelor s-ar putea ca  victima sa pastreze secretul luni sau ani intregi. De altfel intirzierea in raportarea abuzului sexual este de asteptat  si nu ar trebui sa fie vazuta ca un motiv  pentru a pune la indoiala veridicitatea acuzatiei. Aceasta intirziere este in mod special probabila atunci cind exista o relatie personala apropiata intre victima si abuzator. De asemenea, nu e neobisnuit  ca un copil sa marturiseasca faptul ca a fost victima unui abuz sexual si apoi sa–si retracteze povestirea intrucit resimte consecintele negative ale acesteia asupra sa si a familiei sale.

Abuzatorul (Faptasul)
In ceea ce-l priveste, abuzatorul are de pierdut totul daca povestea copilului este crezuta si de aceea in cele mai multe cazuri el va nega ca a abuzat sexual copilul cind, de fapt, chiar a facut aceasta. Este probabil ca el sa se confrunte cu respingere din partea familiei sale si a familiei extinse. Mai ales in cazurile de incest tata-fiica se poate ajunge pina la divort. In unele cazuri el ar risca sa-si piarda locul de munca. Daca abuzul este un incest, el are motive sa se teama ca tribunalul de minori ii va lua copilul, ii va impune sa urmeze un tratament si ii va deranja in multe moduri viata de familie. Abuzatorul are chiar un motiv mai important sa se teama de tribunalul penal, unde ar putea fi judecat pentru comportament sexual criminal si trimis in judecata, sau cel putin plasat in probatiune.

La consecintele practice ale recunoasterii (comportamentului) se adauga cele psihologice. Multi abuzatori sunt atit de rusinati de comportamentul lor incit nu il pot admite. Pentru unii rusinea este atit de mare incit vor continua sa-l nege chiar in fata unor dovezi coplesitoare. Mai mult decit atit, un procent substantial din abuzatorii sexuali sunt intr-o anumita masura psihopati (character disordered); acesti barbati pot minti si pot minti convingator si persistent pe o perioada de luni si chiar ani de zile. In efortul lor de a convinge despre inocenta sa pe cel care va decide, ei ar putea apela la ajutorul familiei si prietenilor.

Mamele
Mamele ar putea avea la rindul lor mult de pierdut daca marturisirea  victimei este crezuta, in special in cazurile de incest tata-fiica. In primul rind, a recunoaste/admite ca incestul s-ar putea sa existe ar putea fi privit de mama ca o inculpare a sa ca mama si ca sotie. Acest fapt ar putea fi atit de dureros incat «a se lega la ochi» este o solutie mai tolerabila. Pe linga asta, abuzul sexual se dezvolta deseori cind exista deficiente in relatia sexuala dintre abuzator (sot, iubit) si mama. S-ar putea ca ea sa nu doreasca o relatie sexuala cu abuzatorul. De obicei inconstient dar uneori in mod constient ea ar putea facilita miscarea fiicei spre a intra in relatia incestuoasa. Astfel, chiar daca ea nu le recunoaste, s-ar putea sa existe costuri pentru mama daca abuzul sexual ia sfirsit.

De asemenea, s-ar putea ca mama sa se confrunte cu mai multe probleme practice si concrete, de ex. dependenta financiara de abuzator. Daca ea trebuie sa-l elimine sau daca el merge la inchisoare, va fi nevoie poate ca ea sa caute alte mijloace de subzistenta. Aceasta include sa solicita ajutorul unor institutii specializate in acordarea de servicii sociale sau sa caute de lucru in conditiile in care ea nu a mai lucrat sau nu a mai lurat de citiva ani buni.
In fine, daca sotul sau va trebui sa plece sau va fi incarcerat, ea va pierde si sprijinul emotional pe care el ar fi putut sa-l ofere. Pentru cineva din afara acesta nu pare prea important dar frecvent acesta va vi tot ce are mama, si ea nu va fi capabila sa-si imagineze viata fara el. Multe mame de victime ale incestului sufera de o stima scazuta de sine si sunt foarte dependente de partenerii lor. Ele ar putea sa-si  aleaga partenerii in defavoarea propriilor copii daca sunt fortate sa aleaga intre unul si celalalt.

Din cauza acestei dinamici, mamele de victime ale abuzului sexual deseori nu cred acuzatiile fiicelor lor, le ignora atunci cind le afla, sau incearca sa rezolve problema fara a aduce un ajutor din afara. In mod alternativ, s-ar putea ca initial ele sa ia partea copilului iar apoi sa-si schimbe pozitia si sa treaca de partea abuzatorului pe masura ce se confrunta cu consecintele practice ale furiei sotului sau pierderii acestuia.

EXAMINAREA POVESTIRII COPILULUI
Din motivele expuse mai sus, noi stim ca copiii nu fabrica povesti in care sa sustina ca au fost molestati sexual. Nu este interesul lor sa faca aceasta. Copiii mici nu au cunostintele sexuale necesare pentru a fabrica o acuzatie. Clinicienii si cercetatorii din domeniul abuzului sexual sunt de acord ca falsele acuzatii din partea copiilor sunt extrem de rare. Mai mult decit atit, in acele circumstante neobisnuite in care apar, exista de obicei o serioasa problema in functionarea familiei.

In trecut, unii profesionisti din domeniul sanatatii mentale atribuiau acuzatiile de incest ale cpiilor  unor fantezii oedipiene. Nu doar ca este mai usor sa crezi ca aceste acuzatii sunt mai degraba fantezii decit adevar, dar exista suport in scrierile lui Freud si in literatura psihanalitica pentru acest punc de vedere.
Freud a tras concluzia - atunci cind s-a confruntat cu relatari de incest la femei diagnosticate cu isterie - ca aceste amintiri sunt fantezii. Astazi multi specialisti cred ca Freud a gresit sustinind in mod categoric ca acele auzatii erau fantezii. Mai mult decit atit, este relativ usor sa diferentiezi intre ceea ce este privit in mod obisnuit ca o fantezie oedipiana si raportarea unui abuz sexual.

In general copiii preocupati cu fanteziile oedipiene au intre 3 si 6 ani sau amintirea propriei persoane se refera la acea perioada din viata copilului. Continutul  fanteziei oedipiene consta mai degraba in ideea de a deveni mai apropiat si de a fi iubit de catre parintele dorit si de a-l exclude pe celalalt parinte decit  in oricare  material explicit dpdv sexual. De ex. o fetita de 4 ani  a declarat ca urmeaza sa se casatoreasca cu cineva numit «Raddy», despre care ea zicea ca seamana cu tatal ei cind acesta avea 5 ani, si ca vor merge sa locuiasca in California, unde mama lui Raddy nu va putea locui cu ei.

Raportarile de abuz sexual pot fi diferentiate de asemenea fantezii prin abilitatea victimei de a oferi detalii foarte specifice despre ceea ce s-a petrecut, presupunind ca ea este dispusa sa discute despre incident. Aceasta include detalii despre abuzul sexual si despre evenimentele din preajma. In cazurile in care copilul se exteriorizeaza verbal, cea mai buna cale de a culege informatii este de a-l  intreba despre ultima data cind s-a petrecut abuzul sexual. Detalii considerabile pot fi de obicei obtinute macar despre evenimentele din preajma, astfel incit natura idiosincratica a evenimentului sa devina detul de clara. De ex. o fetita de 6 ani a declarat: “Ploua si credeam ca taticul a adormit si ma jucam in camera fratelui meu, unde nu mi se da  voie sa ma joc. Taticul a venit si eu am crezut ca se va supara pe mine dar el a spus ca nu se va supara daca ma voi culca pe pat cu el.” Scenariul relatat aici este aproape remarcabil. Detaliile nu vin automat. De ex. intervievatorul  ar putea intreba victima cum era imbracata, cine altcineva era acasa sau ce moment al zilei era.

Copilul poate fi mult mai reticent in a da detalii ale abuzului sexual decit in a reenumera evenimentele din preajma  incidentului iar acest detaliu ar putea necesita sondare. Pentru a se asigura de veridicitatea afirmatiilor copilului, intervievatorul ar trebui sa caute detalii specifice despre comportamentul sexual, o descriere care pare spusa din punctul de vedere al copilului, si un raspuns emotional concordant cu natura abuzului sexual. De ex., o fetita de 3 ani jumate a descris penetrarea digitala din timpul automasturbarii tatalui sau vitreg dupa cum urmeaza: «Mai intai m-a dezbracat, apoi s-a dezbracat si el. Si-a pus 2 degete in mine, unul in fata si a spus ca face zahar alb, si altul in spate si a spus ca face zahar maro/brun. Isi freca fundul cind imi facea asta.» Cind a fost intrebata daca el se freca in fata sau in spate, ea a aratat spre penisul unei papusi anatomice. In timp ce relata era vizibil suparata. Cind a terminat de povestit a adaugat ca era «gros» si ca a durut.

Inainte de a discuta despre evenimentele sexuale, intervievatorul are nevoie sa afle ce nume utilizeaza copilul pentru partile private si sa le utilizeze si el in timpul chestionarii. Acest lucru se poate realiza intrebind un adult de incredere sau chiar pe copil daca adultul nu este disponibil. In cazul in care copilul nu furnizeaza in mod spontan detalii ale abuzului sexual, uneori acestea pot fi solicitate  prin adresarea unor intrebari de genul: «Ti-a atins partile intime?» «Si-a bagat degetul?» O alternativa mai putin preferabila pentru evaluator este aeea de a relata ceea ce el/ea crede  ca s-a intimplat si sa roage copilul sa raspunda cu «Da» sau «Nu» la fiecare afirmatie. Este dezirabil, oricum, sa obtii o relatare spontana a evenimentelor astfel incit sa eviti situatia in care evaluatorul «pune vorbe in gura copilului». Acest lucru este in mod special important in conditiile in care cazul va ajunge la tribunal.

Un copil mic s-ar putea sa fie cumva confuz in privinta derularii exacte a momentelor evenimentului sau ar putea uita in timp unele parti ale povestirii, dar aceste discrepante nu ar trebui sa puna la indoiala veridicitatea povestirii. Mai mult decit atit, copiii mici (young children) s-ar putea sa nu fie capabili sa aprecieze/stabileasca data sau momentul exact cind au avut loc incidentele legate de abuz. Oricum, de obicei ei vor fi capabili sa localizeze astfel de fapte in relatie cu evenimentele semnificative din viata lor (e.g. de ziua mea, in ziua in care a nins, in noptile cind mama pleaca la bowling,  pe la cina).

In adunarea datelor despre abuzul sexual, intervievatorul ar trebui sa incerce sa afle daca abuzul a ranit, «a fost amuzant» (felt funny) sau copilul s-a simtit bine (felt good). De asemenea trebuie adunate informatii privind ce i-a spus abuzatorul copilului despre abuz, in cazul in care i-a spus ceva; a fost amenintat sau i s-a spus sa nu spuna sau a fost mituit pentru a tace? Intervievatorul trebuie sa caute sa afle /sa sondeze despre incidente de abuz sexual, altele decit cele mai recente intrebind daca s-a mai intimplat vreun abuz inainte de incidentul deja descris iar daca raspunsul este da, cit de des si ce anume s-a petrecut. Victima trebuie intrebata daca ea stie daca abuzatorul a mai facut acel lucru vreodata si altei persoane. Astfel, scopul intervievatorului este nu doar de a solicita detalii specifice de la victima dar si de a obtine o imagine mai larga  a activitatii sexuale pe care abuzatorul o intretine cu copiii. In cazurile de incest intervievatorul trebuie sa se astepte la o istorie de abuz sexual petrecuta de-a lungul timpului, daca copilul este destul de mare. In contrast, cazurile de atac sexual sunt mai probabil sa se fi petrecut o singura data sau sa fie intermitente.

STRATEGII PENTRU COROBORAREA POVESTII COPILULUI
Relatarea copilului catre alte persoane semnificative. Uneori descoperirea unui incident de abuz sexual se bazeaza doar pe dovezi fizice. Oricum, mult mai frecvent, cazurile de abuz sexual ajung in atentia specialistului deoarece copilul a relatat cuiva, altcineva decit evaluatorul, despre molestare. Intervievatorul trebuie sa vorbeasca direct cu acele persoane pentru a obtine toate informatiile pe care acestea le au si pentru a evalua increderea care poate fi acordata acelor afirmatii.
Deseori un copil va fi sincer/deschis (candid) cu un parinte sau  cu o ruda dar va fi destul de reticent cu un specialist. Daca se anticipeaza o astfel de problema, se poate permite ca acele persoane carora copilul le-a marturisit sa inregistreze o caseta a declaratiilor copilului acasa, unde copilul se simte mai putin amenintat. De asemenea, este o buna practica  ca o astfel de persoana sa fie prézenta in timpul interviului, dar  in unele momente va fi nevoie ca intervievatorul sa ramina singur cu copilul. In anumite situatii  un copil s-ar putea simti mai putin liber sa vorbeasca cu un adult de incredere deoarece nu vrea sa-l supere sau pentru ca nu vrea ca acea persoana sa devina furioasa pe abuzator.

In unele cazuri copiii vor refuza sa discute in timpul evaluarii dar mai tirziu ei vor vorbi despre incident. Cei care au grija de copii trebuie instruiti sa stie ca daca aceasta se intimpla, ei trebuie sa inregistreze o caseta sau sa noteze declaratia copilului sau sa telefoneze evaluatorului si sa obtina de la copil repetarea afirmatiilor la telefon. De asemenea, specialistul trebuie sa spuna persoanei de ingrijire sa ia nota de tot ce face ulterior copilul si care pare sa fie in legatura cu abuzul. De ex. 2 surori, de 3 si 5 ani, care au fost victime ale abuzului sexual din partea tatalui lor, au simulat in mod repetat un act sexual una cu cealalta dupa evaluare. Fetita  de 5 ani a avut un vis urit in care a spus «Taticu mi-o punea in gura». Un tip de abuz sexual in acest caz  a fost felatio (oral).

Utilizarea jocului, imaginilor si povestilor. Anumite comportamente si pattern-uri care pot fi evidentiate in jocul cu papusi, desen, relatarea de povesti si alte tehnici proiective ar putea fi de nepretuit in coroborarea informatiilor legate de o acuzatie de abuz sexual. In cazul copiilor  refractari la discutii, informatiile obtinute intr-o maniera indirecta ar putea fi singurele date care pot fi evidentiate intr-o  evaluare formala. In functie de nivelul de comfort al copilului, evaluatorul poate dori sa preceada orice intrebare directa cu incercarile de a evidentia continutul sexual al jocului copilului. Utilizind acest mediu pentru a culege informatii este in acelasi timp mai putin amenintator pentru copil decit chestionarea directa. Intervievatorul trebuie sa fie rabdator si dispus sa petreaca 2 sau 3 ore iar uneori citeva sesiuni de adunare a informatiilor.
Ceea ce se cauta sunt temele sexuale sau continutul jocului, imaginilor (desenelor) sau povestilor. Un proces util este urmatorul: initial intervievatorul ii permite copilului sa utilizeze mediul in orice mod vrea el; continutul sexual ar putea iesi la suprafata spontan; fie ca apare sau nu, evaluatorul va dori eventual sa structureze interactiunea si sa o focalizeze pe contextul in care se crede ca a avut loc abuzul sexual. De ex. daca sunt utilizate casuta papusii si jocul cu papusa, intervievatorul va incepe prin a lasa copilul sa se joace cu papusile in casa papusii. Preocuparile sexuale ar putea iesi la iveala imediat. Copilul ar putea dezbraca toate  papusile , le-ar privi intre picioare sau le-ar pune in pune in posturi de act sexual. Evaluatorul va dori totusi sa structureze situatia prin focalizarea, spre ex., asupra unei papusi-tata si a unei papusi-fetita si va intreba: “Ce fac taticii si fetitele impreuna?” sau «Ce face papusa-tatic cu papusa-fetita?» In aceste conditii copilul ar putea pune cele 2 papusi impreuna in pat, una deasupra celeilalte. Un astfel de pattern este probabil sa fir repetat in diverse configuratii. Este dar important de intrebat daca copilul se angajeaza intr-un astfel de comportament cu tatal sau ce anume face ea cu propriul sau tatic. Un potential al metodelor indirecte de evaluare ar fi acela ca evaluatorul poate evidentia teme sexuale in cadrul jocului dar sa nu fie capabil sa lege acestea de abuzul sexual. Manevrind contextul jocului mai aproape de acuzatia actuala, este posibil sa construiasca o legatura intre continutul sexual general si abuzul sexual raportat. Aceasta tehnica este in mod particular utila cu copiii mici al caror limbaj este limitat. In asemenea cazuri evaluatorul se poate baza pe o combinatie intre a arata si a spune.

Strategii similare pot fi folosite cu desenul si povestile. Desenul este adecvat pentru copiii cu virste intre 4 si 10 ani. O fetita de 5 ani evaluata de autor a fost rugata sa deseneze «orice». Ea a desenat imaginea tatalui ei cu un penis si a spus «alune».  Apoi ea a fost rugata  sa spuna despre «alune». Ce fac ele si cind le-a putut vedea.  Ea a spus atunci despre tatal ei care «incerca sa scoata gindaci (plosnite/bugs) si viermi din vaginita (vroia sa spuna vaginul) ei cu degetele in timp ce isi freca alunele (peanuts) de  fundul (butt) meu». Realizarea unor povestiri ca raspuns la imaginile proiective este utila atunci cind copiii sunt ceva mai mari. Citeodata o tehnica care da roade este aceea de a ruga copilul sa faca un desen si apoi sa spuna o poveste despre el.

Papusile anatomice explicite pot fi ajutoare utile in procesul de evaluare. Oricum, deoarece majoritatea copiilor nu s-au mai intilnit cu astfel de papusi, ei vor avea unele raspunsuri neobisnuite. Ras, expresia unui usor dezgust, a trage de  partile intime si a pune papusile sa  faca caca sunt reactii normale. Frica, anxietatea si negarea vehementa a cunostintelor despre partile intime sunt patternuri mult mai ingrijoratoare si ar putea fi indicii de abuz sexual.

In plus, jocul nestructurat cu aceste papusi poate evidentia  interactiuni sexuale explicite din partea copiilor victime ale abuzului sexual in timp ce non-victimele persista in a pune  papusile sa faca «pipi si caca». De ex., o victima evaluata de autor a pus de trei ori penisul papusii-tata in gura ei. Acest pattern a fost intersectat cu bataia dintre papusa-tata si papusa-mama. O fetita de 9 ani cu usor retard a reluat de citeva ori un scenariu in care un frate si o sora erau la etajul casei si priveau la tv. Apoi ei s-au giugiulit in mod repetat. Giugiulitul a implicat actul sexual si sarut simultan din partea ambelor parti. Fetita fusese abuzata sexual de fratele in virsta de 16 ani de-a lungul mai multor ani. Ca si in cazul jocului cu casa papusii intervievatorul poate restructura contextul jocului in mod progresiv spre pretinsul incident de abuz sexual.
Oricum, papusile anatomice explicite au si o utilitatea aditionala. Datorita naturii lor explicite, copiii pot arata ce s-a intimplat mai degraba cu papusile decit verbal. Ei pot face asta prin reactivarea scenei de abuz sexual. In mod alternativ ei pot indica partile papusii-fetita  unde au fost atinsi, sarutati sau penetrati, sau partile papusii-tata  pe care a trebuit sa le dezmierde sau sarute sau care le-au fost bagate lor inauntru.

De asemenea, trebuie sa intelegem de ce anumiti copii nu pot vorbi despre molestare si de ce metodele indirecte sunt necesare. In primul rind este probabil ca evaluatorul este relativ necunoscut copilului si de obicei mai putin cunoscut decit abuzatorul. Copilul poate recunoaste abuzul fata de cineva in care au incredere, mama, o matusa, sau un prieten de familie dar in acelasi timp poate fi mai putin dispus sa faca o astfel de dezvaluire catre un strain. Un aspect corelat cu aceasta este ca in multe cazuri chiar daca copilul a fost molestat de abuzator, el ar putea sa fie atasat de acesta si nu ar vrea sa-i faca necazuri. Alternativ, asa cum am observat anterior, copilul s-ar putea teme de consecintele asupra familiei sau de pedeapsa din partea abuzatorului in cazul in care dezvaluie abuzul sexual.

Despre cunostintele copilului in materie de sexualitate. O alta parte importanta a aprecierii unei acuzatii de abuz sexual  ar putea fi evaluarea cunostintelor copilului despre sexualitate. Aceste date pot fi obtinute in cadrul unui interviu  sau prin informarea din alte surse. Deseori copiii care au fost victime sunt mult mai constienti de chestiunile sexuale decit cei mai multi copii de virsta lor sau poseda informatii sexuale pentru care familia nu poate explica sursa de provenienta. De ex. un copil de 4 ani care a fost abuzat ar putea sti ca un penis devine mare si ca din el iese un suc alb. Intr-o evaluare recenta in care a utilizat papusi explicite anatomic, autorul a intrebat un copil de 3 ani ce fac taticii cu «dinkie» (micutul) lor (cuvintul utilizat de copil pentru penis). Fetita a replicat: «Fetitele il saruta». Desi copiii ar putea obtine astfel de informatii din observarea actelor sexuale, totusi e putin probabil. Chiar si in cazul in care observatia este sursa de informare a victimei, tot exista  un motiv de ingrijorare.

Comportamentul sexual. Comportamentul sexual din partea copilului este o alta sursa de date ce vor fi coroborate. Acesta este diferit de informatiile specifice evidentiate prin joc sau chestionare in cadrul unui interviu. In general este mult mai spontan si poate apare in contextul interviului sau in alte cadre. Aceste comportamente sexuale vor fi diferite in functie de virsta copilului. In general este mai probabil sa fie observat la copiii mici.

Masturbarea excesiva este un tip de comportament  care poate fi cautat la copiii mici.  De vreme ce toti copiii se masturbeaza, copiii molestati ar putea sa o faca intr-un grad mai insemnat. S-ar putea ca ei sa se masturbeze cind sunt suparati, cind sunt intrebati despre abuz sau cind au nevoie de comfort. O fac chiar si daca li se spune sa nu o faca. Unii isi vor rani organele genitale in cursul masturbarii repetate.

Copiii mici care au fost  molestati sexual ar putea, de asemenea, sa initieze un act sexual cu altii. Intr-un centru de zi sau intr-un spital ei ar putea acosta sexual alti copii. Intr-un astfel de context, ei pot lua rolul de agresor si victimizeaza alti copii sau pot persista in rolul de victima. Copiii care au fost abuzati sexual pot incerca, de asemenea, sa obtina/provoace raspunsuri sexuale de la adultii pentru care au afectiune. Credem ca ei presupun ca interactiunea sexuala este modul in care isi arata afectiune unii altora adultii si copiii care se plac. Astfel, o fetita ar putea freca penisul unui angajat sau sa-si miste fundul in poala lui. Un baiat care a fost victima unei femei ar putea incerca sa apuce sinii infirmierei.

Victimele aflate la o virsta mai inaintata.sunt deseori descrise ca seductive si extrem de preocupate de aspectul lor fizic. Ele ar putea aparea neobisnuit de feminine si de sfioase. Este important pentru specialisti sa inteleaga ca ele au fost socializate de abuzatori pentru a se comporta seducator (urmind un pattern seductiv). Astfel, orice rol activ ar juca, acesta este consecinta procesului de socializare. Pe masura ce acesti copii cresc si ajung in adolescanta, ei pot deveni chiar mai activi sexual si sunt descrisi ca avind un comportament promiscuu.
Intilnirile sexuale in care se angajeaza pot fi cu altii de virsta lor sau cu barbati mai in varsta. Pentru a ilustra: mama unei fetite de 12 ani s-a plins ca fiica sa era foarte promiscua astfel ca a ajuns sa ia gonoree de 3 ori. O evaluare a descoperit ca promiscuitatea copilului a fost precedata de abuzul sexual din partea tatalui si a tatalui vitreg. Unele victime se vor angaja de asemenea si in prostitutie, fie a adolescente , fie ca adulte.

Alti indicatori comportamentali. O dovada in plus pentru confirmarea supozitiei de abuz este comportamentul care sugereaza anxietatea copilului sau o stare mentala tulburata. Simptomele comportamentale rezultind de aici pot fi rezultatul abuzului sexual.

La copiii mici regresia este frecvent observata la inceputul abuzului sexual. Un copil care anterior si-a insusit controlul sfincterian ar putea incepe sa ude iarasi patul. Un copil care se ducea usor la culcare ar putea manifesta frica de intuneric  si sa refuze sa mearga la culcare daca nu e insotit in camera de un adult de incredere. Cosmarele si mersul somnambulic ar putea aparea si ele. De ex. o fetita de 6 ani evaluata de autor insista sa-si ia paturica la scoala, avea cosmaruri si uda patul, ca un rezultat al abuzului sexual din partea tatalui.

Frica copilului fata de abuzator s-ar putea generaliza fata de toti barbatii (presupunind ca abuzatorul este un barbat). Copiii ar putea de asemenea sa apara deprimati si retrasi. Victimele care anterior se descurcau bine la scoala  uneori incep sa aiba probleme scolare. Deseori observatorii noteaza o schimbare in personalitatea victimei care pare sa coincida cu inceperea abuzului. Astfel, mama unei victime a declarat ca fiica sa era foarte volubila («a motor mouth») inainte ca  molestarea sa inceapa, dar ca acum pare retrasa si ingrijorata. In multe cazuri astfel de simptome, ca cele tocmai descrise, apar dupa ce incidentul diminueaza dar reapar cind are loc un alt act de abuz sexual.

Adolescentii pot prezenta comportamente impulsive si auto-distructive. Astfel, adolescenta victima ar putea fugi, chiuli,  se implica in agresiuni, are relatii ostile cu parintii, deseor mai rele cu mama decit cu tata, fura, fura din magazine, si in genere pare scapata de sub control. Ca o regula, intensitatea impulsivitatii adolescentei victima este mai mare  decit rebeliunea adolescentina tipica. Specialistii sugereaza tratament institutional pentru aceste victime deoarece devianta lor este atit de severa, frevent fara a-i intelege cauza de baza. Paternurile autodistructive intilnite la adolescenti sunt : alcoolismul, uzul si dependenta de droguri, auto-mutilarea si tentativele de suicid, ca si sinuciderile finalizate.

CONCLUZIE
In scopul de a evalua o supozitie de abuz in mod obiectiv, specialistii trebuie sa fie constienti  de tendinta diferitelor parti implicate in caz de a minti precum si de modul in care  sa realizeze evaluarea unei astfel de supozitii. Daca evaluatorul ia o declaratie a copilului care a aparut intr-un interviu formal,  cea facuta catre alte persoane semnificative dar nu catre specialisti  sau una data initial dar retrasa ulterior, si coreleaza acestea cu alte informatii, va rezulta o imagine clara. Datele suplimentare pot include continutul sexual al jocului, desenului si povestilor copilului, comportamentul sexual din partea copilului, cunostinte despre sexualitate care depasesc nivelul asteptat pentru virsta copilului, si indicatori comportamentali non-sexuali care indica faptul ca copilul este intr-o stare de stres.  In mod evident, cu cit mai multe date de suport are evaluatorul, cu cit mai convins va fi el/ea, cu atit mai convingator va fi raportul sau pentru altii. Oricum, singura informatie care nu trebuie luata in sine ca un semn ca s-a produs un abuz sexual sunt indicatorii comportamentali non-sexuali. Acei indicatori  pot fi rezultatul unor probleme, altele decit cele sexuale.