Dreptul la o copilarie fericita!

Te astepti ca daca esti om sa fie altfel decat la regnul animal, unde nasterea unui pui bolnav este o amenintare pentru specie si pentru a nu se contamina si alte exemplare, pentru perpetuarea speciei, puiul este marginalizat, lasat sa moara si uneori chiar omorat.

Asta se intampla la animale, dar la oameni?

Copiii delincventi au ochii tristi si multi dintre ei spun ca la Centrul de Reeducare este mai bine decat acasa. Ce au trait copiii acestia acasa? Ce oameni le-au dat nastere, dar mai ales ce se intampla cu noi cei din jur, societatea, chiar atat de indiferenti am devenit la imaginea unui copil in suferinta?

Majoritatea copiilor din Centrul de Recuperare au trait cat altii in zece vieti si uneori pentru o inghetata au fost nevoiti sa fure, sa minta, sa se lupte.
Unii si-au dorit moartea, s-au automutilat, s-au aruncat in bratele raului constienti ca un suflet de copil nu poate lupta cu o forta atat de mare, cu fortele raului.

Am avut ocazia sa cunosc multi copii care erau lasati de izbeliste, pe care parintii chiar daca nu i-au abandonat legal, erau abandonati din toate celelate puncte de vedere, iar societatea arunca cu pietre in copiii nimanui si le dadeau etichete care mai de care mai umilitoare.

Fetite la varsta papusilor, devenite niste papusi si aruncate in bratele proxenetilor, baieti pentru care masinutele nu existasera, dar stiau bine cum sa sparga o masina si toate componentele care pot fi furate si schimbate pe banutii necesari alimentatie si uneori chiar jucariilor, copiii loviti de soarta, dar mai ales loviti si alungati, pedepsiti de noi, cei indiferenti la soarta lor.

Ascultandu-i m-am intrebat deseori ce as fi facut in locul lor? Ce faci daca te nasti singur pe lume?

Privesc mana de om din fata mea care poveste senina ca un viol nu inseamna mai nimic, nu e un capat de tara, iar o bataie e in loc de jucarie si stau si ma intreb cata forta se ascunde dincolo de tristete, dar mai ales cata durere dincolo de zambetul inchis, zambetul unui copil caruia i se spune copil delincvent.

Povestea copilului cu ochii tristi e povestea tuturor copiilor ajunsi sa faca fapte reprobabile si suna asa:
,,M-am nascut intr-o familie saraca si uneori medie, dar nu am fost un copil dorit. Parintii mei erau prea ocupati sa se lupte intre ei, prea ocupati de grija zilei de maine, prea ocupati...sa observe existenta mea. Pentru parintii mei am fost doar un obiect, o moneda de schimb sau un mod de asi indeplini visele lor, ceea ce nu devenisera ei trebuia sa devin eu. Nu-mi amintesc sa fi fost alintat vreodata, decat cu poreclele, nu-mi amintesc sa ma fi tinut parintii mei in brate si sa ma fi mangaiat, dar imi amintesc bataile cu care m-am obisnuit, batai care mi se par normale si-mi mai amintesc reprosurile si blestemele parintilor mei suparati ca m-am nascut, desi nu eu i-am rugat sa ma nasca... Nu mi-a spus nimeni ca sunt frumos, ca sunt un copil bun, ca sunt...Ce inseamna vorbe bune? Cum adica daca am auzit vorbe bune? Esti tampit, mincinos, prost, puturos si rau sunt vorbe rele? Pai, eu asa sunt...Sunt un copil care nu stie sa faca altceva decat sa minta si sa fure, sa se bata...La scoala nu stiam si nu intelegeam ce trebuie sa fac. Daca m-au dat la scoala? M-au trimis, dar toti copiii veneau cu parintii, iar eu singur fiind fugeam... Cum adica e vina parintilor mei? E vina mea, ai mei imi spuneau ca nu e bine, mi-au spus de fiecare data dupa ce am fost prins. Inainte? Pai inainte erau ocupati, nu e vina lor, e doar vina mea...De ce repet daca stiu ca nu e bine? Pai asta stiu sa fac cel mai bine, asta am invatat sa fac de la prietenii mei...Am prieteni mai mari, oameni mari care au fost in puscarie, oameni smecheri care au ,,cascaval", oameni care castiga si fac banu' repede, bani multi, multi, n-am mai vazut atatia bani...
Ai mei m-au batut sa invat, sa nu fur, sa nu mint, m-au batut sa ma duc la scoala, iar la scoala ma bateau si radeau de mine si ceilalti copiii. Radeau si oamenii mari cand ma vedeau cum eram imbracat, cand ma vedeau ca eram ,,altfel" si apoi am inceput sa-i bat si eu si sa rad si eu de ei...
De ce fur? Pai vreau si eu sa mananc, imi e foame si mie...
De ce mint? Pai nu vreau la inchisoare, nu mai vreau sa mi se spuna ca sunt rau..., vreau si eu sa aud vorbele alea bune.
De ce ma bat? Pai cum? Sa-i las pe altii sa ma bata? Cum sa ma apar?...,,

Poveste amara care nu prea are iz de ciocolata ci mai degraba de pelin. Este o viata plina de durere, plina de amar si de violenta care naste alte violente...

La incercarea de a lua in brate un copil cu ,,tulburare de comportament", la incercarea de a-l mangaia, se va feri, se va scunde sub brat, va tresari fiindca nu stie ce inseamna o mangaiere si va crede ca primeste iarasi o lovitura...

Cand il atingi te priveste speriat intrebadu-se ce urmeaza, iar daca ii spui o vorba buna va rade ca de o gluma buna..., te va dezaproba. Va rade si daca ii spui ca e prost si rau si iti va spune ca asa e, va repeta cuvintele tale spunand: ,,da, sunt rau, sunt prost!"

Ne nastem rai? Sunt acesti copii fundamental rai? NU! Acesti copii sunt doar copii, dar au avut ghinionul sa se nasca si sa traiasca printre animale pentru ca nu se pot numi oameni cei care lovesc un copil, cei care folosesc copiii, dar si cei ce trec nepasatori pe langa durerea unui pui de om...

Psiholog,
Gabriela Nita