Dreptul la o copilarie fericita!

Marea majoritate a agresorilor din familie sunt barbati. Pentru a explica inclinatia spre violenta a acestora  au fost propuse mai multe teorii si conceptii psihologice, sau sociologice care pun accentul fie pe rolul trasaturilor de personalitate ,fie pe functiile socializarii si ale procesului de invatare sociala, in modelarea conduitei violente, fie pe influenta altor factori sociali, care induc barbatului tendinte constante de agresivitate. Teoriile care subliniaza rolul determinant al trasaturilor de personalitate incearca sa puna in evidenta diferite caracteristici temperamentale si caracteriale, specific masculine, plecind de la constatarea ca numerosi barbati agresori reactioneaza cu ostilitate, furie si duritate fata de diferite situatii familiale si extrafamiliale. Adeseori, acesti agresori manifesta solitudine, intoleranta in relatiile lor intrafamiliale, o perceptie instabila a propiului eu, incapacitate de comunicare in ceea ce priveste relatiile si trebuintele lor intime, sentimente acute de abandon, care le ameninta sensul existentei, justificate prin respingerea parentala experimentata in cursul copilariei. Donald Dutton, defineste acest tip de agresori ca fiind persoane caracterizate de o organizare  limitata a personalitatii, care considera furia si duritatea ca o componenta inevitabila a intimitatii, si pe care le justifica prin acuzele aduse victimei (Ea este de vina; Numai ea m-a obligat sa ma port atit de dur); La randul sau punand in corelatie structura premorbida a personalitatii cu consumul de alcool N.Shainess (1977) identifica trei categorii principale de tipuri de personalitate inclinate spre violenta:
• obsesiv-compulsiva; definita de opinii moraliste rigide si de impulsuri ostile, care determina numeroase frustrari si resentimente proiectate asupra celorlalti prin explozii de furie necontrolata. Persoanele din aceasta categorie pot avea o dubla personalitate: in public au o conduita manierata si controlata, dar care se manifesta vizibil violent in relatiile cu intimii. Prin efectele sale dezinhibante si cognitive, care distorsioneaza perceptiile si judecatile, alcoolul are o influenta importanta in determinarea impulsurilor agresive ale acestor persoane:
• pasiv-agresiva, caracterizata de reprimari si refulari accentuate, dezinhibate, insa, in cursul consumului de alcool, care determina un comportament agresive, ”hipermasculin”.
• sadica, inclinata spre duritate si cruzime excesiva fata de celalalt, care sub influenta alcoolului, se poate calma sau, dimpotriva deveni extrem de agresiv.
In mod diferit de conceptiile  dupa care individul se naste cu o anumita structura de personalitate, avem si teoriile care pun accentul pe rolul socializarii, care sustin ca orice conduita violenta este formata si insusita ca urmare a asimilarii in cadrul familiei originale, a unor norme, valori, atitudini si convingeri conform carora folosirea violentei este singura solutie intr-o situatie de criza. Socializarea, indiferent de directiile si finalitatile  sale, constituie acel proces  prin care un anumit grup transmite membrilor sai, modele normative si culturale, determinindu-i sa „invete normele, valorile, si stilurie de viata, rolurile sociale compatibile cu aceste modele.
Ca rezultat al procesului de socializare orice individ manifesta puternice tendinte de adeziune la subcultura grupului care l-a socializat, facind din normele si valorile acesteia un etalon al propiului sau comportament (Radulescu M.S. 1999 p 142). Un individ socializat intr-o familie care utilizeaza violenta  ca mijloc cotidian de rezolvare a dificultatilor personale va reproduce, ulterior in familia conjugala, acest model cultural. Complementara cu conceptia socializarii, teoria invatarii sociale considera ca orice comportament este determinat de combinatia unor modele si presiuni pozitive si negative. O conduita violenta este, de fapt, produsul unor modele de violenta asimilate in cadrul familiei, prin invatare, imitatie, sau, experimentarii unor episoade  violente in cursul copilariei. Mai multe cercetari au incercat sa testeze validitatea acestei conceptii, demonstrand ca numerosii detinuti,  aflati in inchisori pentru acte de violenta grava, au fost maltratati dur de catre parintii sai, in timpul copilariei sau adolescentei. Un copil agresat va ajunge, la rindul sau, agresor, crescand cu convingerea ca folosirea fortei sau a amenintarii cu forta constituie cele mai eficiente mijloace pentru a-si impune controlul si dominatia asupra victimei. In acest mod, anumite grupuri familiale transmit descendentilor modele de violenta, care determina perpetuarea, de la o generatie la alta, a violentei.
Spre deosebire de conceptiile mentionate, conceptiile feministe apreciaza ca orice act de violenta masculina, este un produs al al unor prejudecati sexiste (Femeia este inferoara barbatului). Constituind un impuls premeditat si dirijat anume asupra femeii pentru a o putea controla si domina. Din acest punct de vedere, violenta barbatului nu mai este explicata ca o reactie fata de o situatie de agresiune  in care sunt implicate, in mod reciproc, doua persoane, ci ca o expresie a sentimentelor autoritare si dominatoare ale barbatului in raport cu femeia.
O expresie combinata a conceptiilor feministe cu teoria invatarii sociale poate fi identificata in asa numitul ”Inventar pentru rolul sexual” (Radulescu M.S. 1966 p 44-45) elaborat de catre psihologul american Sandra Lipsistz Bem, care cuprinde un numar de saizeci de atribute considerate dezirabile pentru barbati sau femei ori pentru ambele categorii considerate impreuna. Asemenea atribute vizeaza limbajul, orientarea actiunii, sentimentele si conduitele, fiind in raport direct cu asteptarile  celorlalti, cu stereotipurile social-culturale in ceea ce priveste rolurile specifice ale femeii si barbatului.
Majoritatea acestor atribute sunt vehiculate  prin intermediul mass mediei (al filmelor, in special), care difuzeaza numeroase clisee ce accentueaza rolul dominant al barbatului si rolul pasiv al femeii. In acest sens, barbatul se identifica cu puterea si violenta, iar femeia se identifica cu imaginea lipsei de putere si  a incapacitatii de aparare. Pentru acest motiv, nu atat diferentierile biologice, cit normele si valorile sociale, sintetizate de stereotipurile culturale, decid in cea mai mare masura, asupra caracteristicilor masculinitatii si feminitatii. Acestea au la rindul  lor o influenta determinanta in asumarea calitatii de agresor. Nici una din conceptiile si teoriile mentionate mai sus, nu este suficient de convingatare in sine, toate trebuind corelate intre ele pentru a demonstra ca violenta intrafamiliala nu este produsul unui factor sau altul, ci al unei constelatii de factori aflati in convergenta reciproca. Rolul cliseelor sau steorotipurilor culturale trebuie, astfel, pus in legatura cu cel al normelor, valorilor si modelelor culturale, cu influenta stilului de viata al familiei si al procesului de socializare, si nu in ultimul rand, cu ceea exercitat de catre factorii de personalitate.
In numeroase cazuri de violenta intrafamiliala victimile nu depun plingere la autoritati, continuind sa suporte acelasi tratament violent din partea agresorului. In cele mai multe situatii de acest fel familiile nu divorteaza sau nu se despart de agresor si ramin, in continuare, in camin, cu toate ca actele de violenta se repeta cu o frecventa tot mai mare.
Pentru a putea explica acest atasament pe care persoanele abuzate il resimt fata de agresor au fost propuse mai multe teorii. Cercetatorii canadieni D. Dutton si S. Painter, de exemplu, au propus teoria asa numitei „legaturi traumatice” care sustine ca victimile au experimentat, in cursul copuilariei lor, acte de violenta, crescind intr-un mediu familial definit de violenta, motiv pentru care violenta li se pare normala. Aplicata femeilor vitime, teoria mentionata, nu are, totusi, suficienta sustinere empirica, deoarece, asa evidentiaza  statisticile din mai multe tari, numai circa o treime din femeile abuzate de parteneri, au crescut in medii familiale caracterizate de violenta (Correctional Service Canada, 1988, pg 20)
Alte teorii, tributare modelului psihanalitic, considera ca victimile, sunt in general persoane dominate de tendinte masochiste, care incita agresorul la comiterea unor acte de violenta ce le-ar putea face ”placere”. Dincolo de limitele ei, caracteristice oricarei conceptii de sorginte freudiana, teoria amintita nu explica de ce femeile victima au relatii conflictuale sado-masichiste, numai cu partenerii lor, nu si cu alte persoane din anturaj.
O teorie aparte, elaborata de sociologul american Lenore Walker (1979), teoria  neajutorarii invatate, subliniaza faptul ca reactia victimei deriva firesc din experientele anterioare. Astfel, daca o persoana, femeie sau barbat, invata din experienta trecuta ca nu are nici un control, asupra unui mediu ostil, sau a unei situatii defavorabile, ea isi pierde o motivatie de a schimba acel mediu sau acea situatie, adoptind o atitudine pasiva. Teoria sustine ca  neajutorarea invatata  se aplica la toate situatiile cu care victima se confrunta. Un rol important, in acest sens, il exercita atributele feminitatii invatate prin intermediul procesului de socializare. Totusi numeroase cercetari atesta faptul ca multe femei victime, sunt competente in solutionarea unor dificultati sau relatii conflictuale  din afara caminului familial, sentimentele de neajutorare fiind prezente numai in relatia cu partenerul de cuplu (Correctional Service Canada, l988, pg 20).
Exista, desigur, numeroase teorii cu privire la relatia victima si agresor. Unele pun accentul pe caracteristicile psihice ale agresorului, altele accentueaza obstacolele de natura economica si sociala cu care se confrunta victima. Nici una dintre aceste teorii nu este insa completa si convingatoare, pentru a fi verificata in intregime, de suportul empiric.

In orice relatie intrafamiliala care implica atasamentul emotional dintre victima si agresor, trebuie identificati, de fapt doi factori:
• distributia puterii si modul cum este constientizata  aceasta distributie (agresorul este cel mai  adesea  o persoana autoritara, despotica, iar victima o persoana  care se simpte subjugata  si dominata;
• frecventa abuzului, in sensul ca acesta se petrece de cele mai multe ori cu intermitente. Perioada care se scurge de la comiterea unui abuz la comiterea altuia  contine probabil si conduite ageabile, care fac placere victimei sau o fac sa uite  ca a fost agresata. In acest mod, victima este supusa unor perioade alternante, care impletesc episoadele placute cu reactii agresive, situatie de natura a mentine legaturile emotionale cu agresorul.
Acesti doi factori pot explica de ce o mare parte  din victimile violentei in familie decid sa nu se  adreseze autoritatilor si sa ramana, in continuare, cu agresorul, pentru a suporta alte acte de violenta, maltratare, sau abuz.
De obicei victima, cel mai adesea, sotia, este convinsa ca bunastarea sau viitorul ei depinde de bunastarea sau vointa agresorului, un motiv in plus sa ramina in continuare atasata de el. Atunci cand este vorba de copii sau varstnici, dependenta fata de agresor si incapacitatea de a lua decizii constituie factorii dominanti ai atasamentului.