Dreptul la o copilarie fericita!

Violenta normala si violenta abuziva (M.Strauss si colaboratorii, 1980, pg 20-21). Violenta normala se refera la acele acte care urmaresc deliberat suferinta fizica a victimei, dar beneficiaza de o larga aprobare sociala, asa cum este cazul unei palme data copilului. Violenta abuziva se refera la acele acte care au un inalt grad de risc in ceea ce priveste ranirea sau uciderea victimei, asa cum este cazul utilizarii unor obiecte contondente, al maltratarii cu pumnii, injunghieri, impuscari, incendieri etc. Indiferent de aceste delimitari, ambele forme de violenta sunt nocive, atat pentru faptul ca determina suferinta sau umilirea victimei, cit si pentru faptul ca violenta induce  violenta ca reactie de raspuns sau de aparare.
Dat fiind faptul ca, adeseori, se confunda intre notiunile care exprima diferite forme de violenta exercitata in cadrul familiei (de exemplu intre abuz si maltratare, intre violenta legitima si cea nelegitima), se impune, de la inceput, definirea lor cat mai riguroasa. Violenta expresiva si violenta instrumentala (Correctional Service Canada, 1988,  pg 32). Violenta expresiva, defineste pe acei agresori care tind sa explodeze in situatiile conflictuale, neavand resursele necesare pentru a se controla. Un asemenea tip de violenta este determinat de deficitele existente in capacitatile de comunicare cu ceilalti si in controlul exercitat asupra situatiei, fie de repertoriul limitat de strategii interpersonale necesare pentru solutionarea situatiei. Un agresor expresiv seamana, astfel cu un „isteric inghesuit intr-un colt”, al carei violenta este o expresie al panicii care-l domina. Violenta instrumentala, caracterizeaza acei agresori carora nu le lipsesc capacitatile intelectuale si sociale pentru a se controla  si a caror acte de violenta nu au un caracter impulsiv. Este o violenta „rationalizata”, controlata si dirijata, in mod constient, asupra unei anumitor victime, pentru a atinge un anumit rezultat si anume, coercitia si controlul victimei.
Agresiunea expresiva pura este extrem de rara, majoritatea cazurilor de violenta avind un caracter instrumental. Astfel „atat tatal care–si maltrateaza brutal copilul, cat si sotul care-si jigneste grav sotia in toiul unei discutii, intentioneaza, probabil sa obtina acelasi rezultat” (Berkowitz L,1983,pg 210). Presupusele cazuri de violenta scapata de sub control invocata de multi pentru a se scuza si pentru a evita responsabilitatea, se petrec destul de rar in fata martorilor si, in majoritatea cazurilor, in locuri private, ceea ce sugereaza faptul ca situatiile de agresiune nu au loc fara o pregatire prealabila.
Violenta indiferent care din cele doua forme nu ar putea avea loc daca nu ar exista un context socializator prin care un comportament violent se invata ca orice alt comportament dobindit. Violenta apare ca o conformare la anumite norme, valori si stiluri de viata, asimilate prin procesul de socializare. Violenta individuala este de fapt rezultanta violentei colective  invatate in familie si in societate, in spatiul public ale carui mesaje agresive invadeaza spatiul privat.
Daca analizam caracteristicile principale ale agresorilor ne dam seama ca violenta intrafamiliala este un produs al modului in care este distribuita puterea in familie si in societate (Corectional Service Canada, 1988, p 16) astfel:
•majoritatea agresorilor sunt barbati, care mai mult decit femeile folosesc forta fizica impotriva partenerilor de cuplu;
•femeile agresoare de obicei comit acte de violenta contra partenerilor de cuplu copiilor, batrinilor, din dorinta de razbunare, cresterea sau intretinerea acestora fiind considerata o povara;
•violenta intrafamiliala este mai prevalenta in familiile cu venituri reduse si cu grade de instructie mai scazute; In unele familii defavorizate violenta intrafamiliara pare a fi o solutie de viata si un mijloc de defulare a frustrarilor.
Mesajele mass media, televiziunii sau presei nu sunt periculoase pentru ca induc violenta ci pentru ca desensibilizeaza publicul fata de actele violente si efectele acestora. Factorul cel mai important pare sa fie modul in care este prezentata violenta pe micul ecran sau in presa. In special, atunci cind personajele negative sunt prezentate ca modele de comportament, ele pot deveni o sursa de incurajare a agresivitatii copiilor, aflati permanent in cautare de modele. „Tinerii au tendinta de a reproduce in viata actele de violenta de pe marele sau micul ecran. Programele violente ii desensibilizeaza si ii determina sa-si solutioneze dificultatile prin mijloace agresive” (Dragan I,1966, p 220 ).
Pe de alta parte exemplul oferit de parinti sau rude copiilor, in ceea ce priveste agresivitatea contra partenerului de cuplu sau altor membri ai familiei, este mai nociv decit un mesaj mass media. Imitarea si identificarea joaca un rol extrem de important in evolutia schemelor de comportament, atit cele „normale „cit si cele „anormale”. Mai ales baietii, mult mai frecvent decit fetele, imita mai usor comportamentele agresive invatate in familie. Ca adult, copilul sau tinarul va reproduce, adeseori, modelele de agresivitate insusite prin socializare in viata sa de familie. Totusi, influenta mass mediei nu poate fi ignorata, mai ales in acele familii in care agresivitatea, violenta, conflictul sunt mijloace obisnuite de solutionare a unor dificultati personale. Incepind cu anul 1977, in New Jersey (SUA), au fost elaborate primele programe de prevenire si tratament a violentei, organizate in cadrul unui spital de veterani (Roy M,1982, pg 149). Odata cu elaborarea acestor programe, au fost efectuate primele clasificari si evaluari mai sistematice ale agresorilor si au fost dezvoltate diferite strategii de tratament cu caracter stiintific individualizate categorii de violenta in parte.
Violenta a fost explicata in trei modalitati:
•Violenta ca produs direct al unei conditii (stari psihice), de resortul medicilor psihiatri, care apare cel mai frecvent in tulburarile de natura organica (epilepsii, encefalopatii, care provoaca conduite agresive si antisociale); toxica, (asociate cu consumul de alcool si droguri care duc la halucinatii sau comportamente violente) si paranoida (care dau nastere unor fantasme si manifestari de gelozie patologica);
•Violenta determinata de sindromul de discontrol episodic, caracterizate prin absenta controlului exercitat asupra conduitei agresive. Au la baza diversi factori de natura organica sau psihodinamica. In teoria psihodinamica a lui K.Menninger (1964) cu privire la etapele adaptarii la stres exista trei etape principale cu caracter defensiv, fiecare dintre ele stimulind trecerea la o etapa superioara fara a mai reveni la cea inferioara. Cea de-a treia etapa denumita discontrol episodic, este caracterizata prin explozii de furie, manifestate in diferite situatii de stres, care au rolul de a impiedica starile psihotice sau suicidul. Ele sunt crize de defulare, prin acumularea de tensiuni si descarcarea lor prin intermediul violentei.
•Violenta domestica ca atare a fost definita ca fiind aceea categorie ce include „actele de agresiune comise doar in caminul familial, fata de partenerul de cuplusau fata de copii, in conditiile in care starea psihiatrica sau discontrolul episodic sunt absent. (Roy M,1982,pg 151) avind la baza cauze ca: dislocarea stabilitatii sociale, schimbarea sociala rapida, starea de anomie si deteriorarea conditiilor de trai. R.J.Gelles (1973) arata ca agresiunile contra sotiei sau copiilor sunt forme de „adaptare la stresul social”. M.Roy, 1982 pg 162, arata ca in etiologia violentei domestice sunt implicati factori psihologici, dar in absenta stresului violenta este improbabil sa apara.
Clasificarea are meritul de a nu tine seama de specificitatea actului de agresiune, cit mai ales, de cauzele si motivele sale. Abuzul contra sotiei de exemplu, desi este inclus in violenta domestica, poate fi rezultatul unei stari psihotice, motiv pentru care a fost inclus in prima categorie, maltratarea sotiei de catre sot daca are loc ”exploziv” (necontrolat) este inclusa in multe situatii in categoria a doua pentru ca nu atitudinea fata de sotie este dominanta ci atitudinile manifestate in diferite situatii si circumstante sociale. Iar aceste atitudini sunt dependente in multe situatii de modul cum priveste comunitatea violenta familiala ca problema sociala si de resursele alocate pentru solutionarea ei.
Adunarea Generala ONU din decemrie 1993, in Declaratia asupra Eliminarii Violentei Femeilor, clasifica violenta contra femeilor in trei directii:
violenta fizica, sexuala, psihologica,  manifestata in familie (bataia, violul marital, mutilarea genitala, abuzul sexual asupra copiilor ,alte practici care lezeaza femeile si violenta decurgind din exploatare);
•violenta fizica, sexuala, psihologica manifestata in societate (violul, abuzul sexual, hartuirea sexuala, intimidarea in relatiile de munca, traficul de femei, prostitutia fortata);
•violenta fizica, sexuala, psihologica perpetuata, ori tolerata  sau ignorata de stat.
Iolanda Mitrofan, 1998, pg 370, arata ca exista doua forme de violenta  familiala cu consecinte medicale si sociale importante:
•violenta intrafamiliala de durata sau cronica ,inregistru moderat, disimulata, in conformitate cu atitudinile traditionale educationale (conceptii propii in majoritatea mediilor sarace, atit muncitoresti cit si rurale). Conform acestora victimizarea femeii trebuie trecuta cu vederea deoarece functioneaza patternuri de genul: daca barbatul te bate trebuie sa suporti, pentru ca unde te poti duce. Cum sa lasi copii fara tata, ce va spune lumea, de unde bani pentru copii si locuinta, ”sau” mai bea si el ce sa-i fac trebuie sa suport. „Femeia in general este educata in spiritul suportarii, tolerarii si valorizarii sotului, chiar si in conditiile in care acesta devine insuportabil. Dogma, cutuma, norma prescrisa atribuie in unele medii, dreptul nescris barbatului de a-si „ostoi” sotia, ca semn al autoritatii si masculinitatii sale. Aceasta mistificare a sensului relatiilor barbat-femeie, ajunge uneori in familia traditionala sa sacrifice normalitatea interpersonala dar si sa amputeze si sa blocheze personalitatea femeii in limitele unui masochism social predestinat educational. Pe de alta parte carentele educationale ale barbatului, se refera in primul rind la manifestarile de autoritate, violenta, de consum de alcool, manifestari preluate prin model social din familia de apartenenta sau din mediul de provenienta. Toate acestea cultiva o anumita „fragilitate” si  disponibilitate  comportamentala primitiva a rolului masculin, in mod paradoxal „norma, model educational, cutuma, conceptie”
•violenta familiala, exploziva, in registru acut, deconspirata prin impact medico–legal, adesea cu sechele neuropsihice sau psihotraumatice, consemnate ca neinvalidante, dar care creaza conditii pentru dezvoltarea unor comportamente de frustratie si revendicare, consecutive agresiunii, uneori cu impact psihopatologic. Acestea nu conduc intotdeauna la invalidarea capacitatii de munca, desi, din punct de vedere social, educational si psihologic, nu pot fi ignorate. Din punct devedere al expertizei capacitatii de munca, din observatiile noastre, rezulta ca violenta familiala cronica (fizica sau verbala) in registru permanent este o sursa de alimentare a tulburarilor psihogene, in special la femei, iar dupa un numar mare de ani creaza fundalul cauzal al clacarii, uneori definitive, a resurselor de activitate profesionala.
La deficientele valorilor comportamentale traditionale din familie se adaoga astazi si impunerea unor nonvalori. Agresivitatea care a contaminat toate canalele informationale, devenind un laitmotiv al mass-mediei, furnizeaza pseudomodele care sunt rapid  preluate si adaptate la nivelul microstructurilor sociale.