Dreptul la o copilarie fericita!

Oportunităţi
- Conştientizarea, de către publicul larg şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a necesităţii îmbunătăţirii sistemului de protecţie a copilului din România care a reprezentat în egală măsură şi condiţie pentru integrarea României în UE;
- Sprijinul larg oferit României de organisme internaţionale şi reprezentanţi ai altor state pentru armonizarea practicilor de îngrijire a copilului şi dezvoltarea serviciilor destinate acestora la cele utilizate în ţări dezvoltate;
- Experienţa acumulată până în prezent în domeniul promovării şi creării de modele ale serviciilor pentru copii şi familii atât în sectorul public, cât şi privat;
- Existenţa cadrului legislativ comprehensiv, modern şi armonizat standardelor europene în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;
- Existenţa precizărilor clare în legislaţie privind responsabilizarea comunităţilor locale în luarea măsurilor pentru înfiinţarea serviciilor sociale de proximitate pentru copii şi familii;
- Numărul important de organizaţii neguvernamentale care sunt implicate în domeniu şi profesionalismul acestora;
- Deschiderea instituţiilor centrale şi locale faţă de colaborarea în domeniul problematicii copiilor cu organizaţiile neguvernamentale şi mediul de afaceri;
- Unificarea problematicii copilului şi familiei la nivel judeţean;
- Interesul declarat al Guvernului pentru realizarea cadrului legal necesar pentru contractarea serviciilor sociale pentru copii de către organizaţiile neguvernamentale;
- Existenţa standardelor minime obligatorii pentru serviciile de prevenire a separării copilului de familie şi pentru serviciile de protecţie specială a copilului separat de părinţi;
- Implicarea constantă a instituţiilor centrale, concretizată în grupuri interministeriale, pentru găsirea celor mai bune căi şi instrumente de lucru care să asigure protecţia reală a copiilor, precum şi promovarea drepturile acestora;
- Experienţa existentă în derularea programelor de interes naţional;
- Profesionalizarea dialogului dintre diverşii furnizori de servicii şi instituţiile centrale şi locale implicate în domeniu.

Constrângeri
În raport cu sistemul instituţional:
- Rezistenţa la descentralizare a structurilor administrative, până la nivelul autorităţilor publice locale, motivată de lipsa experienţei acestora din urmă în managementul şi organizarea serviciilor sociale;
- Lipsa unei experienţe în implicarea comunităţii, a mediului de afaceri şi cetăţenilor în acţiuni sociale, de binefacere;
- Ritmul lent de reformă din alte sectoare de activitate complementare sistemului de protecţie a copilului - educaţie, sănătate, administraţie locală;
În raport cu resursele umane:
- Lipsa de atractivitate a serviciilor din mediul rural faţă de personalul calificat în domeniile de asistenţă socială, psihologie, kinetoterapie etc;
- Sistemul actual de salarizare care facilitează migraţia către alte domenii de activitate;
- Rezistenţa la schimbare a personalul preluat din vechile instituţii de ocrotire şi educare;
- Statutul neomogen al personalului la nivel naţional, respectiv o parte fiind funcţionari publici nu îşi pot exercita pe deplin profesia pentru care s-au pregătit;
- Lipsa unui sistem coerent de formare profesională continuă şi slaba ofertă existentă pe piaţă, în acest domeniu.
În raport cu finanţarea:
- Ritmul lent al reformelor economice, care determină menţinerea la cote ridicate a ratei de sărăcie şi apariţia fenomenului migraţiei în străinătate care afectează situaţia familiilor şi copiilor;
- Incapacitatea consiliilor locale de a face plăţi în mod constant şi integral către beneficiari;
- Percepţia eronată a partenerilor externi, a faptului că nivelul de succes al României în domeniul protecţiei copilului se suprapune peste domeniul promovării şi respectării drepturilor copilului, ceea ce a condus deja la diminuarea fondurilor externe.