Dreptul la o copilarie fericita!

Pentru modernizarea şi susţinerea reformei sistemului de protecţie şi promovare a drepturilor copilului, o cerinţă importantă este aceea a implicării unui număr cât mai mare de parteneri la nivel naţional, regional, judeţean şi local, care să împărtăşească aceleaşi principii şi valori în activităţile desfăşurate pentru bunăstarea copilului.
Principalii parteneri în implementarea Strategiei prezente sunt reprezentanţii societăţii civile, prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale, universităţi şi alte instituţii de învăţământ, institute de cercetare etc. Se urmăreşte realizarea unui dialog pe bază permanentă cu federaţiile din domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, care s-au dovedit un interlocutor serios şi eficient pentru consultarea organizaţiilor neguvernamentale şi primirea de sesizări şi recomandări din partea acestora, însumând opinii similare sau convergente şi reprezentând o „voce” puternică în domeniu.
Strategia prezentă subliniază necesitatea contractării serviciilor sociale de către organizaţiile neguvernamentale şi propune soluţii concrete pentru realizarea acestui deziderat. S-a constatat, în mod obiectiv, că gestionarea serviciilor sociale de către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este o activitate dificilă şi anevoioasă, acest fapt datorându-se mai multor factori: organigramă mare (de ordinul sutelor), lipsa specialiştilor (sunt situaţii în care specialiştii sunt înlocuiţi de funcţionari publici, lucru inacceptabil în interacţiunea directă cu copiii şi cu clienţii, în general sau specializarea şi promovarea pregătirii continue a personalului este ţinută pe ultimul loc), posibilităţi reduse de menţinere sau atingere a standardelor minime obligatorii. Ultimii doi factori sunt valabili şi pentru situaţia serviciilor publice de asistenţă socială.
În strânsă legătură cu contractarea serviciilor sociale, se urmăreşte întărirea statutului de utilitate publică acordată ONG-urilor şi clarificarea aspectelor care ţin de drepturile conferite de acest statut, inclusiv cele referitoare la contractarea de servicii.
Unii dintre partenerii importanţi din domeniul protecţiei copilului sunt Biserica Ortodoxă Română şi cultele religioase recunoscute de lege, ale căror vocaţie socială şi eficacitate în acţiune le sunt recunoscute, dar, până în prezent, neexistând un cadru instituţional în baza căruia să se perfecteze această colaborare la nivel naţional. Serviciile sociale oferite de către Biserică devin tot mai adaptate la caracteristicile şi nevoile specifice fiecărei categorii de persoane în funcţie de mediul de provenienţă a acestora: instituţii de protecţie, aşezăminte sociale bisericeşti sau în propriul domiciliu. Strategia prezentă urmăreşte instituţionalizarea colaborării cu Biserica, inclusiv pentru promovarea drepturilor copilului.
Un rol care trebuie să capete consistenţă aparţine sindicatelor şi patronatelor mai ales în ceea ce priveşte integrarea socio-profesională a tinerilor, precum şi prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă.
Rolul organismelor internaţionale (Comisia Europeană, UNICEF şi alte agenţii ale Naţiunilor Unite, USAID, Biroul Internaţional al Muncii, Banca Mondială, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei etc.) şi ai reprezentanţilor altor state, prin intermediul ambasadelor (de exemplu Franţa) este unul cu dublă semnificaţie: atât de partener, constant pe parcursul reformei, cât şi de co-finanţator în vederea susţinerii reformei şi implicit în implementarea Strategiei prezente.